Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am devenit antreprenor în Danemarca în fix 5 minute. Prima întâlnire cu Fiscul danez a fost și cea mai memorabilă

Zilele acestea citesc o carte renumită în domeniul politic și social. Se numește „Why nations fail” (De ce eșuează națiunile), de Daron Acemoglu și James Robinson. Cartea trece prin istoria umanității și se uită la instituțiile create de om pentru a se conduce și organiza. De abia sunt la jumătate, dar am început să-mi dau seama unde bat cei doi. 

Acolo unde proprietatea privată și securitatea personală a omului au fost protejate de stat, iar instituțiile statului au lucrat pentru cetățean, și nu împotriva lui, acolo statele au avut succes. Gândiți-vă la toți marii inventatori ai SUA, care au reușit să își dezvolte ideile nestingheriți, într-un stat care i-a ajutat și unde competiția era binevenită. Aceste lucruri se întâmplă în ziua de azi și în Danemarca, țara unde am locuit din 2009 până la începutul acestui an. 

Fiind tânăr și trecut printr-un mediu deschis și internațional mă bate gândul să devin antreprenor de câțiva ani deja. Citesc mult, mă documentez, învăț despre programe de finanțare și proceduri. Întreb prietenii care sunt deja antreprenori ce au făcut în România, cum lucrează statul cu ei, cât de ușor este să îți deschizi o firmă aici. Cât de ușor îți este să o ții în picioare? Să crești, să oferi locuri de muncă?

Ei bine, rezultatul căutării este clar. România este în continuare mult în urma vestului. Deși s-au făcut mici pași în ultimii ani, nimic major nu s-a întâmplat. În acest articol vreau să vă vorbesc despre cât de ușor este să fii antreprenor în Danemarca și cât de corectă este relația cu statul. Toate acestea în comparație cu România.

Din prima săptămână acolo, ANAF-ul danez (SKAT) mi-a trimis în poștă un plic cu mai multe informații și cu o invitație la o prezentare stabilită pentru studenții străini din facultate. În mod normal, în 2009, nu eram prea interesat de lucruri din astea, dar cum eram într-o țară nouă, iar sistemul lor de taxare mi se părea complicat, am zis să mă duc.

Prezentarea a fost ținută de experți contabili de acolo, oameni cu o doză bună de umor și cunoștințe foarte bune de engleză. Și-au petrecut peste jumătate din timpul alocat vorbindu-ne despre inovație, companii în Danemarca și cum ne poate ajuta statul pentru a ne începe un business acolo.

Stau acum pe canapea în sufragerie, scriind acest articol și îmi dau seama că la noi nici măcar astăzi nu există acest mod de prezentare din partea statului, sau de gândire asupra problemei sau mentalitate în rândul nostru să cerem așa ceva statului... La 7 ani după acel moment... După acea întâlnire am mai fost la încă una pe același model și apoi la încă vreo patru întâlniri organizate de huburile de inovație din kommune (județ). Așa că hai să vă spun cum îți poți face firmă într-o țară care sprijină inovația și invenția.

Online, 5 minute, gratuit

Păi foarte simplu, fix așa cum vă imaginați și sperați să se poată și aici într-o bună zi: online, în 5 minute, gratuit.

Sistemul e mai complex, bineînțeles, dar este și legat între diversele sale părți. Adică, toate informațiile statului despre tine sunt legate de CNP-ul tău. Instituțiile statului nu te vor pune niciodată să iei o adeverință de aici, să te duci dincolo să plătești un timbru, ca apoi să faci niște copii legalizate, ca să poți scoate o altă adeverință într-un final, să poți deschide firma. Și toate între organizațiile aceluiași stat.

Pentru firmele care necesită autorizație de funcționare specializată, precum un restaurant care trebuie să prepare mâncare, SKAT-ul va trimite inspectori specializați pentru a verifica locul și a se asigura că totul e în regulă. Tot ei vor emite și autorizația finală de funcționare.

Drept urmare, e foarte ușor să îți faci o firmă acolo. Câteva date de bază despre tine, CNP-ul, adresa și gata. Totul online, totul foarte simplu. Și cum am spus mai sus, totul gratuit.

De îndată ce ai firma, poți aplica la un spațiu gratuit sau pentru o sumă modică pe lună, într-un hub de inovație. Acolo, statul, companiile de consultanță în fonduri europene, avocați și contabili specializaţi în dreptul antreprenorial te vor ajuta să îți faci un plan de afaceri, planuri de creștere și de dezvoltare a ideii tale. De obicei toate aceste hub-uri au finanțare să poată face asta gratuit pentru primul an pentru fiecare firmă nou-venită în parte. Iar SKAT-ul te invită constant la seminarii unde poți învăța cum să îți plătești taxele, cum să îți deduci cheltuieli și să faci totul online.

Mentalitatea acolo e diferită: funcționarul nu este coruptibil, nici irascibil, nici măcar rău voitor... Pur și simplu, ei sunt corecți și dornici să ajute.

Cum stăm în România zilei de azi? Spre binele nostru, Guvernul Cioloș a început să mai scape de câteva cereri de secolul al XIX-lea și al XX-lea, precum diverse timbre, adeverințe și atotcunoscuta copie legalizată. Dar mai e mult până departe.

În România încă durează câteva zile, până la o săptămână pentru o firmă simplă și câteva sute de lei de cheltuit. Dacă ai ceva mai special, un restaurant, un service, atunci deja treci de lună, trebuie să iei avize din 15 părți, stânga nu știe ce face dreapta la stat șamd. Plus costurile pentru avize, cât și timpul și nervii tăi.

Și cum ajungem și noi acolo te întrebi? GovIT Hub e un prim exemplu de așa da. Mai trebuie să vină și altele. Începutul e-guvernării în România, prin doi pași de început:

1. Toate agențiile, direcțiile, ministerele și organizațiile statului să-și pună informațiile în format digital, folosind aceeași procedură – pe scurt, integrarea tuturor serviciilor într-un singur format.

2. Unirea acestor informații, prin respectiva procedură, într-o bază de date care dă acces funcționarului la toate resursele necesare – pe scurt interconectarea tuturor bazelor de date într-una.

Astfel, totul este centralizat, birocrația dispare într-un an cât altele-n zece și nervii noștri, dar și ai funcționarilor, dispar.

Vrem să facem din România o țară de succes? Atunci hai să ne ajutăm tinerii inovatori să muncească, să inventeze și să se dezvolte. Măcar să nu le punem noi ca stat bețe-n roate, dacă nu putem investi încă atât cât ar trebui în educație. Iar plusvaloarea pe care o vor aduce firmele nou create va contribui ușor ușor și la investițiile necesare în educație și sănătate de secol XXI.

Nu e greu, dar avem nevoie de niște oameni politici curajoși care să împingă aceste reforme. Mai multe informații găsiți aici: www.virk.dk

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adi check icon
    eu nu mai am absolut nicio rabdare,,, nicio intelegere,,,nicio indurare,,,nicio remuscare de a cere pedepsirea netrebnicilor zelosi de la ANAF pentru asa-zisele greseli nevinovate. daca ANAF-ul a blocat un cont bancar,,,a falimentat o firma,,,sau a bagat la puscarie pe cineva,,,absolut toti trebuie sa plateasca imediat echivalentul unor DAUNE de +++10X ori mai mari prin LEGE,,,incepand de la functionarul ANAF,,,apoi la seful institutiei ANAF locale,,,apoi la ministrul de finante si de ce nu la prim-ministru. imi inchizi contul bancar? imi inchizi afacerea?,,,ma bagi la puscarie? sati fie rusine si sati moara tot neamul tau pana la a enspea speta!,,,si sa ti se confiste si tie toate conturile si proprietatile pe care le ai!!! si daca ai inchis o firma din motive nejustificate,,,atunci sa fi judecat si condamnat pentru subminarea economiei nationale!!! asa cum a fost executat mentorul vostru comunist = ceusescu!
    ai dracu de bugetari care sunt instruiti si platiti ca sa ne haiduceasca,,,sa faca rau la alti romani! este din cauza lor ca pleaca lumea afara din tara!!!
    • Like 2
  • Că este necesară o acțiune de informatizare a administrației publice este o problemă recunoscută. Cred că mai trebuie și o strategie în acest sens care ar trebui să răspundă la câteva întrebări și sau cerințe cum ar fi:
    1. Este necesară, fezabilă și sigură crearea unor mega baze de date centralizate, sau este mai bine ca aceste date să fie descentralizate, disipate după structura autorităților descentralizate și creat un protocol cu reguli stricte de acces, interconectare și de agregare a datelor necesare aflate în locații și custodii diferite ?
    2. Obligativitatea achiziționării aplicațiilor informatice la nivel de cod sursă, cu localizare completă, folosirea cu prioritate a sistemelor cu sursă deschisă ( sisteme de operare, sisteme de gestiune a bazelor de date, sisteme de mesagerie electronică, etc. ).
    3. Crearea unei infrastructuri de criptare și generare chei de secretizare și de mesagerie la nivel de autoritate în telecomunicații, fiecare cetățean primind, odată cu actul de identitate și certificatul de semnătură electronica care va fi folosit în relația cu autoritățile statului precum și adresa de poștă electronică.
    4. Orice autoritate publică să ofere fiecărui cetățean interfața securizată prin care acesta să poată vedea în timp real de ce servicii cu titlu gratuit a beneficiat și ce obligații are față de autoritatea respectivă, cu sistem adecvat de notificare timpurie față de termenele limită.
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Adi check icon
      ce actiune?,,,ce strategie?,,,e prea tarziu!,,,astea erau chestii care trebuiau facute in urma cu mai multi ani!! acum multe firme deja sau inchis,,,investitorii se uita in alta parte si lumea e pe picior de plecare din tara. faptul ca intrun final voi ati inceput sa recunoasteti problemele nu mai ajuta pe nimeni. probabil ca veti castiga cateva puncte de incredere daca veti executa in public cativa de la ANAF,,,desi lumea nu mai are incredere in nimeni si nimic care este salarizat dela bugetul de stat!!!
      • Like 2
  • unom check icon
    ANAF nu se repara cu niste calculatoare. Cultura organizationala de acolo, facuta si propagata de oamenii ce-i angajeaza este groaznica.

    Deci ai de-a face cu oameni care in primul rand au autoritate asupra ta si se cred mult mai destepti decat tine dar care de fapt sunt niste soricei prost informati (sau doar prosti) care nu au coloana vertebrala. Concluzia e ca daca pot sa-ti dea una in cap (tie sau firmei tale) o vor face cu toate fortele. Dar, daca le ceri o informatie, habar nu au. Iar daca gresesc, nu-si asuma nimic. Ca sa nu mai spun ca pentru a evita sa recunoasca ei o greseala sau sa nu-i certe seful pentru 100 lei sunt in stare sa-ti bage firma in faliment. O asemenea atitudinea si moralitate nu se repara cu calculatoare.

    Singura solutie e sa fie angajati oameni noi pentru orice interactioneaza cu populatia iar cei deja contaminati sa fie tinuti in carantina, separat de noii angajati, in back-office.
    • Like 4
    • @ unom
      Gabi check icon
      De acord cu ce spuneţi. Din prea mult zel, sau din orgoliu, majoritatea angajaţilor ANAF sunt în stare să-ţi blocheze contul bancar, să bage o firmă în faliment sau o persoană fizică în puşcărie. Inspectorii ANAF sunt plătiţi comisioane babane în funcţie de amenzile pe care le dau. Nu e vreo seară când la TVR să nu se difuzeze vreun documentar sau film de propagandă despre HAIDUCII noştrii cei vestiţi. A rămas adânc întipărit în gena românului să fie „haiduc", să-l invidieze pe cel care are şi să-i dea în cap. Statul să confişte (prin taxare) avuţia acumulată de la cei capabili. Statul este tot un fel de „haiduc”, dar considerat a fi legal.
      • Like 5
  • Ti-a placut povestea orasului Sonora? Nu stiam de acest oras, si cu toate ca exemplul cu Coreele Nord si Sud este asemanator (de alea stiam), Sonora e si mai batator la ochi. Cum poate o administratie extractiva sa distruga toate stimulentele pentru a-si investi banii atat antreprenorii romani cat si cei din strainatate!
    Eu zic ca problema in Romania e mult mai complexa, insa imi place drumul pe care pornesti. Ideea ta insa era "de actualitate" in timpul guvernului Ciolos, cand DNA isi putea face treaba fara prea mari presiuni politice.
    Momentan problemele sunt mult mai fundamentale, mult mai primitive, dupa parerea mea. Momentan exista problema aia cu votantii si simpatizantii PSD si cei indecisi despre care Benjamin Franklin s-a pronuntat asa: When the people find that they can vote themselves money that will herald the end of the republic.
    Si responsabilitatea de a-i constientiza si a-i educa o purtam noi, insa nu "noi" ca un grup ci noi, in mod individual. Fiecare dintre noi purtam in acest moment povara si responsabilitatea de a purta discutii neplacute, exasperante, epuizante, interminabile cu familia, cu parintii, vecinii, colegii, prietenii. Trebuie sa-i convingem sau sa plantam macar samanta indoielii fata de convingerea lor, fata de comfortul lor de azi, pentru un viitor mai bun.
    • Like 2
    • @ Szilárd McGregor
      De acord, fiecare dintre noi trebuie sa duca munca de convingere :) Legat de articol, e din 2016, din cauza asta gasiti referinta la guvernarea Ciolos ca si cum ar fi curenta. Cei de la Republica l-au readus in atentia publica zilele acestea.
      • Like 0
  • check icon
    „Vrem să facem din România o țară de succes? Atunci hai să ne ajutăm tinerii inovatori să muncească, să inventeze și să se dezvolte. Măcar să nu le punem noi ca stat bețe-n roate, dacă nu putem investi încă atât cât ar trebui în educație. Iar plusvaloarea pe care o vor aduce firmele nou create va contribui ușor ușor și la investițiile necesare în educație și sănătate de secol XXI.”

    Mă iertați a fi citat atît de mult!
    Bănui că așa vorbe (realiste pînă la Dumnezeu) pică aur la cititorul Republicii. Și carele, cu inimă reconfortantă, va accesa și-n alte dăți siteul - cel dependent de clickurile noastre...

    ”Nu e greu, dar avem nevoie de niște oameni politici curajoși care să împingă aceste reforme.”
    Deci nu e greu?
    Totodată, acei oameni politici cutezători vor răsări taman din solul unde se cultivă -de către autori și cititori - asemenea povești?

    Curajos, că veni vorba, înseamnă să strice iluziile / comoditățile altora, nu ale noastre...
    • Like 1
    • @
      Oamenii de care vorbeam ii gasiti aici: www.pactpentruromania.ro
      • Like 0
  • check icon
    „Acolo unde proprietatea privată și securitatea personală a omului au fost protejate de stat, iar instituțiile statului au lucrat pentru cetățean, și nu împotriva lui, acolo statele au avut succes.”

    Sună tare frumos, cele de mai sus, rămînînd însă o problemă mică.
    La noi nu e Danemarca.
    Recunosc: așa ultimă remarcă trădează toate micimile sufletești din lume.

    Urez mult succes (lamentărilor că la noi nu-i precum la alții) în a schimba - pe la Paștele cailor - realitatea țării unde cu onor trăim.
    • Like 1
  • Dv spuneti ca sunt prosti...aceasta patura de nivel 2-3, oare sunt prosti? sau sunt direct interesati? se mananca o paine la caldurica, un serviciu sigur pt niste tantite, mamici, surori, iubite, neveste, ale unor domni destul de bine pusi asa incat sa le tina acolo! Ca sa platesti un impozit la fisc este nevoie de cel putin trei femei, una iti face factura, una iti preaia factura si alta iti ia banii, daca vrei o informatie suplimentara despre impozit mergi la a patra, si uite asa se umple o cladire intreaga!
    • Like 4
    • @ Violeta Vio
      check icon
      Eu nu mă refeream la acea categorie de funcționari publici, mulți inteligenți, ci la șefii diverselor instituții din acest nivel 2–3, cei care elaborează norme (interne), dau indicații, iau decizii. Ei conduc, de fapt, România. Unii sînt ofițeri sub acoperire. Mi se pare că AICI este mult de lucrat, foarte mult.
      • Like 0
    • @ Violeta Vio
      Incompetența și corupția merg în continuare mână în mână la noi, din păcate :(
      • Like 1
    • @ Daniel Ciungu
      Și atunci, înseamnă că DNA (LCK) nu a obținut rezultate bune pentru societatea românească ? Se poate ? În condițiile în care de marile hoții nu s-a ocupat (cu finalitate) nimeni, când multe dosare au fost deschise din comandă politică (”să-mi moară mie dusmanii” =TB), când abuzurile au caracterizat activitatea anchetatorilor (nu chiar toți) și când așa ceva este apreciat la nivelul UE (vezi cine a fost votat Procuror-sef european), la ce rezultate să ne așteptăm ? Când vezi că mari dosare (Microsoft, EADS, ș.a.) cu anvergură europeană, au fost ”rezolvate” de autoritățile din vest, singurii condamnați au fost cei din România, de unde și ”eticheta” lipită
      și moștenită la nivel Cons. European, ne-a ”improprietărit” cu acest titlu de ”coruptul de serviciu” al UE. Parțial nemeritat. Corupția în Vest e mult mai ”de amploare” dar acolo se aplică principiul ”batista pe țambal” !
      • Like 0
  • Principala cauza a acestei situatii se gaseste in dezinteresul generatiei tale fata de politica Romaniei! Daca ati iesit in Piata Universitatii doar pentru concerte si niciodata ca sa cereti informatizarea administratiei de stat, acesta este rezultatul! Pentru astfel de reforme si pentru dezvoltarea mediului privat romanesc (si mai ales pentru impiedicarea distrugerii celui existent) este necesara o puternica miscare politica de dreapta! Cine sa reprezinte "dreapta" in Romania, Alina Gorghiu sau actualul PNL care nu are nici o legatura cu liberalismul? Si eu am o parere foarte buna despre Ciolos dar nu putem exclude alegerile democratice din ecuatie, daca tot ne uitam la modelele occidentale si "cu o floare nu se face primavara" (o seama dintre ministrii cabinetului Ciolos sunt un dezastru)! Nu cred ca ai vazut undeva in Europa civilizata un ministru arogant ca doamna Pruna si care sa sfideze breasla profesionala in fruntea careia a fost numita! Aceeasi situatie in cazul examenului pentru directorii de scoli, organizatorii sfideaza breasla psihologilor! Nici un partid politic nu a intervenit pentru respectarea breslelor profesionale , culmea, de catre "tehnocrati"! Cine trebuie sa reprezinte politic breslele profesionale, stanga sau dreapta? Iesiti la vot si informati-va temeinic, nu superficial!
    • Like 2
    • @ Dana Diaconu
      check icon
      Din păcate, momentul politic este cum nu se poate mai prost, deoarece democrația, în sensul său tradițional dezvoltat în Europa occidentală modernă, este în cădere. Era IT și televiziunea au deschis un drum larg manipulării grosolane, vezi campania pt Brexit, presărată cu gogomănii incredibile. PNL-ul actual NU mai este un partid, în primul rînd, a fost masacrat la propriu prin îndepărtarea tuturor liberalilor autentici, înțelegînd prin aceasta cei care gîndesc în spiritul liberalismului modern, o dată cu ieșirea din alianța liberală și aderarea la o doctrină total străină tradiției românești, creștin-democrată, taman cînd este în cădere și în Occident. Actualul guvern nu este un guvern tehnocrat, în sensul tehnic al cuvîntului, ci guvernul lui Iohannis; iar Cioloș,am mai spus, nu poate fi considerat altceva decît un politician cu experiență de comisar european, ceea ce nu e chiar de aruncat.
      • Like 2
    • @ Dana Diaconu
      Dragă doamnă Diaconu, aveți dreptate când vorbiți de lipsa de implicare a generației mele. Eu m-am întors în România și cu acest gând al implicării în viața politică, și împreună cu câteva alte sute de tineri români din țară și din diaspora, am format PACT: Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor, partid cu acte în regulă din 4 aprilie 2016. Suntem de centru dreapta, așa cum PNL pretinde a fi, dar a uitat.

      Din păcate nu avem resursele oferite altor partide noi (precum USR care are de 20 de ori mai mulți bani ca noi, ei 420.000 EUR până acum - declarat de ei in presa pentru ca nu vor sa isi arate contabilitatea, noi 24.000 EUR declarat public, ne-am afisat contabilitatea public saptamana aceasta chiar) , la un număr de oameni implicați mai mic ca al nostru....something is fishy there..

      În orice caz, informații despre noi găsiți aici:

      www.pactpentruromania.ro
      www.romaniapebune.eu

      Avem si un program general pe multe capitole, cat si unul restrans discutat cu Moise Guran pe indelete.
      • Like 0
  • In 1991 am hotarat sa avem propia afacere si sa ne asiguram un venit pri forte propi. Domeniul IT. Normal, acela in care lucrasem pana atunci. Ei bine, toate stradaniile au fost inutile. Ofeream in administratie softuri gratuie pentru a ne fi si noua mai usor sa facem fata birocratiei. Credeti ca au fost interesati? Nu. Am crezut ca se tem sa nu-si piada locurile de munca (cu pixul). Mai tarziu am inteles ca nu se poate lua spaga din gratuit. Acum suntem pensionari si nu prea sanatosi!...
    • Like 4
    • @ Francu Silvia Margareta
      check icon
      Ce softuri ofereați în anul 1991, dacă nu sînt indiscret?
      • Like 0
    • @
      corne check icon
      nu sunteti indiscret, probabil sunteti doar victima apartenentei la grupul GCCCS (grupul celor care cred ca stiu).

      "The software industry expanded in the early 1960s, almost immediately after computers were first sold in mass-produced quantities. Universities, government, and business customers created a demand for software. Many of these programs were written in-house by full-time staff programmers."

      intreaga informatie o gasiti aici:

      https://en.wikipedia.org/wiki/Software_industry

      si ar fi fost extrem de simplu de gasit daca nu ati fi pierdut timpul incercand sa pareti interesant.
      • Like 0
  • o pagina web a unei institutii publice din Romania costa cateva sute de mii de euro, sau milioane...va dati seama ca o baza de date comuna, despre care vorbeste autorul ca exista in Danemarca...o sa coste bugetul Romaniei pe vreo 10 ani...bine inteles, cu spaga de rigoare cu tot.
    • Like 0
    • @ Rafa Madrid
      check icon
      Cum ați făcut calculele astea? România are cel mai rapid internet din Europa, iar la nivelul bugetului național este efectiv ieftin să implementezi un sistem național interconectat cu toate măsurile de siguranță necesare. Ce calcul ați făcut încît să vă iasă bugetul României pe 10 ani?
      • Like 1
    • @ Rafa Madrid
      România a cheltuit deja aproximativ 110 milioane EUR de la intrarea în UE până astăzi pe astfel de sisteme. Nu vedem decât un ghișeu.ro foarte slab gândit și implementat, și un SPV(spațiu privat virtual) la ANAF, foarte îmbâcsit și greu de înțeles/folosit, care încă cere suficientă interacțiune fizică cu funcționarul.

      Costul nu ar fi așa de mare, pentru că mult din proces ar ține de acea standardizare a procedurilor de salvare a informației în același fel peste tot. Aia e doar o procedură, nu e nevoie de cheltuieli.. doar de viziune și leadership. Partea a doua va costa ce-i drept, dar sigur mai puțin decât s-a cheltuit deja (și da sunt și eu convins că s-au dat șpăgi multe de acei bani, căci altfel eram și noi la nivelul danezilor și estonienilor).
      • Like 0
    • @ Daniel Ciungu
      "Aia e doar o procedură, nu e nevoie de cheltuieli" - putin scos din context, dar cred ca niciun manager nu ar fi de acord cu aceasta afirmatie
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon