Superstiția și locusul de control - proiect de cercetare folosind chestionarul și interviul

Abstract

În zilele noastre foarte multă lume crede cu tărie în superstiţie, mai ales oamenii în vârstă, dar aceasta devine tot mai cunoscută şi în rândul tinerilor. Acest studiu examinează două corelaţii posibile de superstiţie: sexul persoanelor şi locusul de control. Specialiştii consideră că superstiţia nu are nimic de-a face cu gradul de superstiţiozitate a unei persoane, ci că totul depinde de ei şi de ceea ce aleg aceştia să creadă. Chiar dacă pentru noi viitorul este ceva imprevizibil, anumite persoane preferă să dea vina pentru cele întâmplate pe destin, pe soartă, dar alţii cred că s-a petrecut în acel mod din cauza lor, din pricina intervenţiilor, punând totul pe seama propriilor persoane. Tocmai acest lucru este studiat în cercetarea de faţă făcută de noi, corelaţia dintre locusul de control şi superstiţiile.

Superstiţiozitatea şi Locusul de Control în Rândul Studenţilor Clujeni

Fie că este vorba despre practici voodoo, magii sau simpe talismane aducătoare de noroc, fiecare dintre noi a auzit despre diverse superstiţii şi despre oameni au astfel de credinţe şi care îşi ghidează viaţa în funcţie de superstiţii. Totuşi, oricât de răspândite ar fi ele pe mapamond, astfel de credinţe nu au bază ştiinţifică. De cele mai multe ori, oamenii care cred cu tărie într-o superstiţie o pot descrie cu exactitate, însă sunt incapabili de a furniza argumente empirice.

Cuvântul serbian "sujeverje"( superstiţie) îşi are originea în cuvintele din Slava Veche "vsue" (=în van, în zadar) şi "verje" (=credinţă), iar românescul "superstiţie" vine, conform Dicţionarului Explicativ Român, din francezul "superstition". Etimologia latinească a cuvântului românesc e greu de clarificat, însă se presupune că are semnificaţia de "cel care nu progresează". Dicţionarul Explicativ Român o defineşte ca "prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei".

Literatura de specialitate informează asupra faptului că din timpuri străvechi oamenii au dezvoltat comportamente superstiţioase. Aşadar, nici operele în acest domeniu nu au încetat să apară şi să uimească prin complexitatea, dar şi stranietatea unora. Astfel, au fost scoase la lumină mărturiile unora care pretind că au trăit experienţe care stau sub semnul necunoscutului, al paranormalului. Dar să fie acestea nişte dovezi că într-adevăr se întâmplă lucruri în afara simţului comun sau doar nişte atribuiri externe? Această întrebare a intrigat o pleiadă de oameni de ştiinţă care, în ultimele trei decade, au căutat legături psihologice şi comportamentale cu aceste credinţe în superstiţii. Un imbold puternic în acest sens a fost dat de publicarea a PBS (Paranormal Belief Scale - scală de măsurare a credinţei în paranormal) la mijlocul anului 1980 ( Tobacyk & Milford,1983; Tobacyk, 1988), care a fost prima metodă de măsurare a credinţei în paranormal şi, deşi a fost mult timp contestată, ea continuă să fie metoda care este folosită cel mai des în acest scop.

O atenţie însemnată s-a acordat, însă, conexiunilor superstiţiilor cu alţi factori. Spre exemplu, s-a constatat un grad mai mare de superstiţie în rândul persoanelor de sex feminin, a celor cu un nivel scăzut de inteligenţă şi a celor cu statut socio-economic scăzut (Zapf, 1945). Alţi factori care s-au demonstrat a relaţiona cu un grad înalt de superstiţie includ: neadaptarea emoţională( Maller & Lundeen, 1934), abilităţi cognitive scăzute( Musch & Ehrenberg, 2002) şi tendinţe spre credinţe iraţionale( Tobacyk & Milford, 1983). Poate mai izbitor este faptul că nişte comportamente superstiţioase duse la extrem pot avea repercursiuni grave. Un exemplu grăitor este constituit din studiile care dezvăluie creşteri semnificante ale accidentelor în zilele de vineri, 13( Hughes, 2002). Mai mult chiar, persoanele aflate într-o stare medicală critică şi care manifestă comportamente superstiţioase pronunţate, lăsându-se în voia sorţii, pot neglija tratamentul medicamentos, care ar fi cu adevărat salvator.

Cu toate că studiile în acest domeniu sunt numeroase, ar fi interesant de analizat o corelaţie a credinţei în superstiţii cu locusul de control. Acest concept îşi are originea în Teoria Învăţării Sociale LOC, introdus de J. Rotter în anul 1966 şi se referă la "modul în care o persoană îşi explică succesul sau eşecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile." Se impune, de asemenea, pentru o înţelegere mai bună, o dihotomizare a noţiunii. În primul rând, locusul de control intern se referă la convingerea că puterea şi controlul personal pot influenţa desfăşurarea evenimentelor, respectiv că succesele proprii se datorează abilităţilor şi muncii depuse. În al doilea rând, locusul de control extern implică ideea că puterea personală are un aport minim în derularea evenimentelor, acestea fiind cauzate de destin sau noroc.

Lucrarea de faţă supune analizei o posibilă corelaţie între superstiţii, credinţa în puteri supranaturale şi locusul de control. Altfel spus, se pune problema dacă există vreun raport între credinţa în superstiţii şi locusul de control. Aşadar, pentru a întreprinde această analiză se impune lansarea unor ipoteze. Astfel, conform primei ipoteze, persoanele de gen feminin vor avea un grad mai mare de superstiţiozitate, în comparaţie cu persoanele de gen masculin. Potrivit celei de-a doua ipoteze, persoanele care au un grad mare de credinţă în superstiţii, vor avea locus de control extern, sau, altfel spus, oamenii care au un nivel mai scăzut de credinţă în superstiţii, vor avea un locus de control intern.