Experiment.Teatru.Clandestin, o asociaţie care s-a născut şi a supravieţuit din iniţiativa actorului şi regizorului Sebastian Bărbălan, pare că şi-a propus să devină o voce distinctă, nu neapărat în zona experimentului teatral care, în acest moment, în Oradea, lipseşte cu desăvârşire, cât în zona căutării teatrale.

O căutare profundă care vine la pachet cu răbdarea de-a interoga, în primul rând, resursele proprii de creaţie, dând refresh şi restart, din nou şi din nou, unor resorturi interioare, aparent repetitive şi totuşi mereu altele. Astfel, fără a se erija în lider, formator de opinie sau producător artistic de nişă, Sebastian coordonează, ordonează, resuscitează texte, linii melodice şi oameni deopotrivă în încercarea de a găsi forme de expresie teatrală valide. Dacă în vara lui 2016 a scos la rampă studii după Metamorfozele lui Ovidiu, toamna lui 2017 a început cu proiectul MetaDrama, al cărui prim spectacol, „Tragedie pe o singură voce”, a avut premiera în 23 septembrie. Sunt câteva elemente recognoscibile care sunt preluate de la un proiect de cercetare la altul, cum ar fi spaţiile neconvenţionale în care e invitat publicul (săli şi foaiere din Cetatea Medievală, cu sau fără scaune), numărul mic de spectatori admişi (maxim 25 de persoane),  orele târzii la care sunt programate reprezentaţiile (21.00) şi limbajul preţios, cu tentă elitistă, folosit în prezentări, aflat în completă dizarmonie cu spaţiul de joc. Sunt elemente de tip manifest, menite să pună publicul într-o postură incomodă, una de autointerogare. Prin detronarea spectatorului din scaunul celui infailibil care aşteaptă să îi fie livrate - mai mult sau mai puţin facil - emoţii, jumătate din spectacol, oricare ar fi acela, este, în orice caz, salvat.

„Tragedie pe o singură voce” este o monodramă creată din texte ale Ninei Cassian (Un mort în plus, Sfârşitul concertului şi Discurs într-un ciorap), în interpretarea actriţei Anda Tămăşanu. Spectacolul se joacă în foaierul Teatrului de Vară din Cetate - o săliţă cu patru rânduri de scaune aranjate cu faţa spre un culoar prelung. Câteva panouri, iniţial ascunse privirii, întretaie coridorul în dreptul căruia e înţepenit un microfon. Un reflector cu lumină alb-albăstruie deranjează. Orice scaun ai alege, orice poziţie ai încerca, atâta timp cât eşti cu faţa spre scenă şi ochii deschişi, retina e invadată de fascicule care provoacă tensiune. Spectacolul începe cu o lungă aşteptare. Iată cele două elemente regizorale, simple şi meritorii, care transmută spectatorul pe modulul activ.

La limita dintre două lumi femeia cu faţa cadaverică şi costumul erotic, cu iz violent-carnal, apare în mers pe o sfoară imaginară, atentă să nu cadă în viaţă, atentă să nu se ridice în moarte. Un actor, un mers, un light design care te duce cu gândul la îngeri, la demoni, la morţi care încă mai respiră. Cu mâinile ridicate, ca o păpuşă dirijată de soartă, cu picioarele încordate, căutând în permanenţă echilibrul, Anda Tămăşanu dă glas vieţii, aleatoriu, cu iubiţi, cu riduri, cu amintiri din copilărie, cu speranţe, cu bătăi, cu orgasme, cu paroxisme, într-un splendid drum spre moartea care începe dinăuntrul nostru şi nu se termină niciodată. Bine articulat şi coerent construit, textul acestei monodrame rămâne un pretext pentru un recital - spectacol de stare. Este, de altfel, primul spectactol de stare, cel puţin din ultimii cinci ani, pe care orădenii au ocazia să-l vadă la ei acasă. Un spectacol transă în care actorul conduce din suav în grotesc, cu nerv şi cu nonşalanţă, privat fiind de două dintre cele mai importante arme ale sale: expresivitatea facială şi libertatea de mişcare scenică.

Veşnic cu faţa în penumbră şi corpul în balans-pendul, Anda Tămăşanu redă vârste, stări, emoţii, demonstrând că actorul are resurse inepuizabile şi mai puţin explorate de a crea şi dărui energie. Spectacolul are o construcţie deschisă, ca o casă proiectată fără acoperiş, în care mai este loc de joacă din punct de vedere regizoral, iar interpretul are posibilitatea de a-şi pofti privitorii în carusel, de fiecare dată altfel colorat cu emoţii. Un câştig pentru actrița Anda Tămăşanu şi pentru arta actorului în general, validată aici nebombastic şi, în acelaşi timp, un risc asumat pentru acelaşi actor, de a ceda, de a cădea în rol, sub presiunea vreunei reprezentaţii.

„Tragedie pe o singură” voce se va juca cu frecvenţă săptămânală în luna noiembrie. Bilete, detalii şi rezervări sunt posibile accesând pagina de facebook a asociaţiei Experiment. Teatru. Clandestin.