Bucureştence care au schimbat lumea: prima femeie cu doctorat în drept, prima arhitectă şi prima femeie medic

Maria Virginia Haret-Andreescu a fost prima femeie arhitect din lume.

În secolul al XIX-lea, rolul femeii în societate era aproape inexistent în afara spaţiului familiei şi al căminului, iar majoritatea profesiilor erau dominate de bărbaţi. A fost nevoie de câteva femei curajoase, vizionare şi ambiţioase, care să demonstreze lumii că performanţele se pot face şi purtând o rochie. Asemenea doamne s-au născut şi au trăit şi pe meleagurile Capitalei dâmboviţene.

Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din lume care a obţinut doctoratul în drept, la Universitatea de la Sorbona, Maria Haret-Andreescu a fost declarată ca fiind prima femeie architect din lume, iar Maria Cutzarida a fost prima femeie care a practicat medicina în România. 

Sarmiza Bilcescu, prima femeie din lume Doctor în drept

Prieten bun cu Brătienii, şef al controlului Ministerului de Finanţe, apropiat de ţărănime şi adorator al locurilor natale de la Muscel, boierul progresist Dumitru Bilcescu şi-ar fi dorit un băiat. Un băiat căruia să-i ofere o educaţie aleasă şi care să urce treptele pe care el nu le-a putut urca. Cu toate acestea, la 27 aprilie 1867, Sarmiza Bilcescu se naşte fată.

Dar Sarmizei nu i-a stat nicio clipă în cale faptul de a se fi născut femeie; mânată de idealurile liberale insuflate în familie şi de exemplul iubitor de artă al mamei sale, ea face performanţe care contemporanilor săi le păreau imposibile pentru o femeie: ajunge să fie prima femeie din lume cu titlu de Doctor în drept, prima femeie avocat din Europa şi iniţiatoare a mişcării feministe. Iar pe lângă toate, Sarmiza Bilcescu va fi şi o mamă excepţională.

Şapte ani învaţă acasă, în locuinţa Bilceştilor de pe strada Sălciilor din Bucureşti, sub instrucţia riguroasă a marelui dascăl Păun, primind îndrumări chiar şi de la Spiru Haret. Frecventează câtva timp Colegiul Sf. Sava şi studiază pianul cu Eduard Wachmann. La 17 ani, la îndrumarea tatălui său, Sarmiza porneşte, împreună cu mama sa, la Paris, pentru a studia dreptul la Sorbona.

Doctorat în drept la Sorbona: „Despre condiţiunea legală a mamei“

La acea vreme, nici măcar francezii nu admiteau că o femeie ar putea ajunge avocat. De aceea, profesorii de aici au perceput înscrierea primei fetei care voia să urmeze o carieră juridică ca pe un semn de ostentaţie şi au primit-o glacial. După primul an de studii, însă, Sarmiza Bilcescu începe să fie respectată: la primul examen, deşi fără robă, este copleşită de laudele profesorilor săi, printre care profesorul de Drept Civil care susţinea că fata a dat dovadă de un comportament exemplar la care nu s-ar fi aşteptat, scrie ralix.ro. În 1890 trece cu brio examenul de doctorat, cu teza „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“, în care promova idea egalităţii femeii cu bărbatul, în ceea ce priveşte sarcinile şi drepturile faţă de copii, a dreptului la tutelă a mamei. Dreptul francez a trebuit să recunoască legitimitatea propunerilor primei sale laureate, iar întreaga presă mondială vuia desăre reuşita universitară a Sarmizei Bilcescu.”

Prima femeie acceptată în Barou

La doar un an distanţă, în 1891, Sarmiza revine în Bucreşti unde este acceptată în Baroul Ilfov, devenind, astfel, prima femeie acceptată într-un barou. Cu toate acestea, ea nu va practica niciodată avocatura.

Face tot ce îi stă în putinţă pentru a prezenta pozitiv ţara peste hotare. Corespondează cu personalităţi din străinătate, trimite costume naţionale unor mari doamne, precum şi tablouri cu imagini din România. La 18 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, având drept scop unitatea culturală a românilor. Cotizaţii, donaţii, colecte, serbări, loterii, toate acestea cădeau în sarcina Sarmizei, scrie agero-stuttgart.de. Se împrieteneşte cu prinţesa Maria, viitoarea regină, căreia îi predă lecţii de limba română.

Mamă devotată

La şase ani după admiterea în barou, Sarmiza se îndrăgosteşte de Constantin Alimănişteanu, cu care se căsătoreşte. După un an se naşte şi fiul lor, Dumitru, căruia decide să îşi dedice toată viaţa, la fel cum făcuse şi mama sa cu ea. 

În vara anului 1935, Sarmiza Alimănişteanu se retrage la ţară, la Româneşti, Muscel, unde, la puţin timp după o vizită a Reginei Maria, se stinge din viaţă, la 26 august 1935. Este îngropată în pământul natal, îmbrăcată în mult-iubitul port popular.

Maria Virginia Haret-Andreescu, prima femeie architect din lume

Născută la Bucureşti în 1894 şi nepoată a peisagistului român Ion Andreescu, Maria rămâne orfană de mamă la vârsta de nouă ani. Are grijă de gospodărie şi de cei trei fraţi ai săi, studiază acasă, iar la 18 ani intră prima la Şcoala Superioară de Arhitectură. Simultan, urmează cursurile facultăţii de Belle-Arte, întrucât de mică îi plăcea să picteze în acuarele. Astăzi, o mare parte din lucrările sale aparţin Colecţiei de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.

În 1919, anul absolvirii, tânăra Maria Andreescu primeşte diploma de architect cu menţiunea maximă: „Foarte bine“.La 29 de ani s-a angajat în serviciul tehnic al Ministerului Educaţiei Naţionale, unde a lucrat până în 1947. Se căsătoreşte cu fiul lui Spiru Haret.

Ea este prima femeie care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Ştiinţei organizat la Bucureşti, Cu alte cuvinte, Maria Haret-Andreescu era recunoscută ca fiind prima femeie-arhitect din lume.

În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaţionale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova şi Bruxelles. Printre proiectele realizate de ea se numără cele pentru Liceele Cantemir Vodă sau Gheorghe Şincai, pentru pavilionul administrative şi dependinţele aeroportului Băneasa, pentru Biserica „Sfânta Treime“, pentru cazionul din staţiuna Govora, pentru Institutul Medical Bucureşti sau pentru palatal fostei socetăţi Tinerimea Română.

Maria Cutzarida-Crăţunescu, prima femeie medic din România

Maria Cutzarida s-a născut la 10 februarie 1857 la Călăraşi, a făcut studiile liceale la Şcoala Centrală la Bucureşti şi şi-a continuat studiile la  Zürich, unde, în 1877, se înscrie la Facultatea de Medicină. Însă, pentru că în Românie aveau mai multă trecere tinerii cu diploma obţinute în Franţa, Maria se transfer la Montpellier, unde îşi finalizează studiile. Stagiile de spital şi de pregătire a doctoratului le-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris, unde a obţinut titlul de Doctor în medicină, în anul 1884, cu teza intitulată „Despre hidroreea şi valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin“. S-a specializat în ginecologie şi pentru a fi acceptată mai uşor de colegi şi pacienţi.

Dificilul drum către poziţia de medic primar

Întoarsă în ţară, Mariei Cutzarida- Crăţunescu a cerut, în a884, un post de medic secundar la serviciul de „boli ale femeilor“ în cadrul Spitalului Brâncovenesc, cerere respinsă din motive necunoscute. În schimb, i s-a oferit un post de profesoară de igienă la un liceu. În 1885, reuşeşte  să obţină, totuşi, un post de medic secundar la Spitalul „Filantropia“ din Bucureşti, unde oferea consultaţii gratuite. Nici aici nu reuşeşte să obţină gradul de medic primar, grad pe care nu îl obţine nici după mulţi ani de străduinţe. În 1894, îşi încheie activitatea în spital, dedicându-se domeniului asistenţei medico-sociale a mamei şi copilului,.

Între 1885 şi 1898 s-a ocupat de asistenţa medicală a peste 2.000 de muncitoare care lucrau în Fabrica de Tutun Bucureşti, iar în 1899 înfiinţează aici prima creşă internă, unde mamele îşi puteau lăsa copiii în timp ce lucrează. De asemenea,  Maria Cutzarida a pus bazele Societăţii „Materna“, în scopul ocrotirii copiilor nevoiaşi, indiferent de religie, de naţionalitate şi chiar dacă nu erau legitimi.

Spre sfârşitul vieţii, în timpul Primului Război Mondial, a acordat îngrijiri medicale la Institutul şi Internatul Evanghelic din Bucureşti. După terminarea războiului, din motive de sănătate, Cutzarida s-a retras din activitate. S-a stins din viaţă la 16 noiembrie 1919, la 62 de ani, la Bucureşti.