Dacă versurile mele
S-ar strecura îngheţate
Peste pagini, printre stele,
Peste lacrimi asortate,
Mii de cioburi s-ar răsfrânge
În oceane de durere,
Toate florile ar plânge
Fără pic de mângâiere.
.
Dacă sufletul din mine
S-ar confunda cu ţiţeiul,
Smulgând aripi de albine
Ce sărută-n taină teiul,
Mii de stânci şi pietre grele
Mi-ar acoperi suspinul,
Aş zbura de-acum spre stele
Împletind norii cu chinul.
.
Dacă gândurile mele
S-ar extrage din infern,
Ar duhni a geruri grele,
N-aş avea tupeu să cern
Lacrimile astea toate,
Ce se scurg fără vreo vină
Până hăt…. târziu în noapte,
Să vă scalde în lumină.
.
Aş lua din flori polenul
Pentru-a le ciobi petala,
Cu cerneala şi penelul
Mi-aş împrăştia doar fala,
V-aş lovi cu nepăsarea
Trecătorului uimit
Şi-aş lăsa în urmă sarea
Rece, crudă, de granit.
.
De-aş fi simplu trecător
Pe aleile-nflorite,
Nu v-aş spune că-mi e dor
Să pansez stele rănite,
Mi-aş lua razele lunii
Şi le-aş găzdui pe frunte,
Iar în mrejele minciunii
V-aş zidi, urcând pe munte.
.
Dar mi-e sufletul prea dornic
Iubire să plăsmuiască,
Lacrima mi-e un ceasornic,
Ce cu putere cerească
Zămisleşte mângâiere
Din lovituri şi suspine,
Din viscole şi durere,
Numai să vă fie bine!
Stropi din Sufletul meu 