x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea anti-bancuri a lui Dragnea, luată în serios şi votată de Senat

Legea anti-bancuri a lui Dragnea, luată în serios şi votată de Senat

de Marius Gîrlașiu    |    08 Oct 2015   •   17:00
Legea anti-bancuri a lui Dragnea, luată în serios şi votată de Senat
Sursa foto: Diana Oros

Vă place să spuneţi bancuri cu blonde, poliţişti, evrei sau olteni? S-ar putea să vă pară rău căci senatorii au adoptat o lege prin care să fie pedepsite afirmaţiile ce pot fi catalogate drept „defăimare socială”, deoarece ar fi jignitoare la adresa diverselor minorităţi religioase, etnice, sexuale sau sociale. Proiectul a fost iniţiat de Liviu Dragnea.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu 52 de voturi pentru și doar 23 împotrivă. Dacă trece și de votul deputaților, va trebui să devenim mai atenţi la ce spunem şi la adresa cui ca să nu ne trezim „defăimători sociali”. Inițiativa lui Dragnea prevede înfiinţarea în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a unui departament special sub numele Departamentul pentru promovarea demnității umane și toleranței.

"Să facem o subdiviziune a acestui departament, să fim toleranți și față de votul celor răposați!", a fost ironia fină a senatorului liberal Marius Pașcan. "Dacă era atât de simplu, n-am mai fi avut războaie, n-am mai fi avut fascism, i-ar fi iubit fasciștii pe evrei dacă se putea impune coercitiv sentimentul de toleranță", a mai spus Pașcan.

În expunerea de motive, Dragnea arată că „propunerea legislativă are drept scop crearea unor mecanisme de promovare a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţele de grup”. Potrivit liderului PSD există trei domenii în care se pot dezvolta aceste mecanisme de promovare: educaţia, mass-media şi activitatea funcţionarilor din administraţia publică locală şi centrală. Astfel, posturile publice de radio și televiziune vor fi obligate să includă în grila de programe emisiuni pentru promovarea toleranţei față de diferențele de grup ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie.

Unităţile de învăţământ vor fi obligate să adopte un plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei, iar manualele școlare vor urma să fie avizate în prealabil de Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei. Potrivit inițiativei, o persoană care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei. "Uitaţi-vă în jur, priviți la câtă intoleranță asistam în aceste zile. Îi rog pe colegi să citească expunerea de motive și să nu mai considere că o lege este bună sau nu în funcție de persoana care o propune", a spus senatorul PSD Cristian Dumitrescu.

"Chiar a ajuns ura atât de mare? Ne trebuie legi care să ne impună toleranța? Toleranța vine din sinea ta", a conchis liberalul Pașcan.

Defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.

Potrivit lui Dragnea, prin defăimare socială se înțeleg jignirile sau afirmațiile care pun în situație de inferioritate persoanele "care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA”.

×