Un editorial semnat de Horaţiu Damian
„Orașul Cluj a fost înființat prin decizia unui rege maghiar, Ștefan al V-lea, pe la 1270. Primii orășeni au fost oaspeți occidentali (care puteau fi lombarzi și alți italieni, franci și normanzi, valoni și flamanzi, germani din împrejurimile Luxemburgului, din Saxonia și Bavaria; în timp, cei din urmă fiind mai numeroși, i-au absorbit și pe ceilalți. Oarecum analog celor întâmplate francezilor hughenoți refugiați în Africa Australă- au adoptat limba olandeză și s-au încorporat burilor). La Cluj, oaspeților li se adaugă și ungurii- suficient de numeroși ca în secolul XV să ajungă la paritate cu sașii, încât „consiliul local” de atunci era alcătuit în Cluj din 50 de sași și 50 de unguri.
Unde erau românii? Cel puțin din 1377 sus în Feleac, păzind prin „întunecata pădure felecană” drumul strategic între Cluj și salinele din Turda (în Evul Mediu sarea era valută forte. Sunt documentate cazuri de regi care și-au plătit meseriașii în cuburi de sare- ceea ce-i transforma pe respectivii salariați în oameni făcuți pe mult timp.) Și felecanii au păzit bine.
(Cinstit vorbind, trebuie să le fim recunoscători ungurilor pentru cel puțin 4 chestii:
- Regii lor au colonizat aici profesioniști occidentali, implantând civilizația lor superioară, mentalități, know-how și tehnologii necunoscute în vatra noastră strămoșească; domnii celorlalte două țări românești n-au avut aceeași clarviziune- și discrepanța se vede până azi;
- Între retragerea romanilor și venirea ungurilor, pe teritoriul României actuale nu s-a prea dezvoltat societate umană; și pe bună dreptate, aici era autostrada barbarilor, unii veneau, alții plecau, dar în mod egal jefuiau, devastau, bref- era teatru de operațiuni, cum i-am spune azi- unul care făcea imposibilă orice înfiripare de progres (voievodatul lui Gelu Românul avea cele mai bune râuri, cele mai bune pământuri, sare și aur din belșug, dar era locuit de cei mai săraci oameni imaginabili; cauza ne-o dă tot Anonymus- raidurile de jaf ale cumanilor și pecenegilor; în teritoriile extracarpatice starea asta de lucruri dăinuie până în secolul XIV). Venind ungurii și dând dovadă de o energie războinică peste medie, i-au bătut de le-a sunat apa în cap pe toți ceilalți migratori. Și au început să construiască o societate așezată, orientată spre Vest, una în care puteai pune piatră pe piatră și, culmea, ele rămâneau tot așa peste un an sau peste zece; unde recolta o strângea cel care o și semăna, fructele erau culese de proprietarul livezii, vaca o mulgea cel care-o și păștea (și era mulsă, nu jupuită de vie- mare diferență!) etc. etc. De aceea, în Transilvania apar orașe, semnele de netăgăduit ale civilizației- la 1241 știm că mongolii au jefuit destule dintre ele- în Moldova și Muntenia nu prea aveau ce jefui pe atunci, dealtfel nici Moldova nici Muntenia nu existau încă.
- Cele două state extra-carpatice, Moldova și Muntenia, au luat naștere în urma unor inițiative maghiare- Moldova prin marca lui Dragoș, înființată de statul ungar ca pavăză contra raidurilor de jaf mongolo-tătare de mai la Răsărit; Țara Românească, prin Radu Negru Vodă, care descalecă însoțit de papistași (unguri) și sași (pe atunci tot papistași, dar cronicarul muntean de sec. XVII nu sesizează nuanța). Însă chiar și la 1316, data diplomei de confirmare a statutului de oraș liber regesc pentru Cluj, în Muntenia și Moldova nu exista nimic similar sub aspect urbanistic- tîrgurile sunt așezări prin excelență pre-urbane.
- În devenirea Clujului ca oraș, în greutățile începutului, secolele XIII- XIV, un rol determinant l-a avut Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia, adică tot ungurii.
Toate astea ungurii nu le-au făcut din dragoste pentru români, dar și românii ardeleni au beneficiat de stabilitatea și predictibilitatea astfel câștigate.)
Prin secolele XVI- XVII, în contextul Revoluției Protestante, Clujul devine majoritar maghiar. Și așa a rămas până prin 1956- 1961, când balanța etnică se înclină decisiv de partea noastră, a românilor.
DAR: covârșitoarea majoritate a imobilelor și vestigiilor care stârnesc interes și fior estetic, care ne reprezintă ca oraș și cu care ne mândrim, au fost construite sub regim maghiar, și multe finanțate de Guvernul de la Budapesta.
Privit din acest unghi, cu atât mai țopesc devine gestul Primăriei Cluj de a refuză amplasarea plăcuțelor bilingve.
Bine, în schimb, că pune panouri în coreeană: practic, să fie orice limbă pe afișaj, numai limba celor care au pus orașul ăsta pe hartă nu (în Ungaria Mare 1867- 1918- adică Ungaria de azi + Ardealul + Banatul+ Voievodina+ Croația toată+ Ucraina Subcarpatică+ Slovacia toată- existau 2 universități mari și late: una la Budapesta, a doua la Cluj- orașul al II-lea sau al III-lea ca importanță pe tot acest teritoriu imens).
În concluzie: Clujul e românesc într-adevăr de pe la 1956- 1961. De unde și responsabilitatea majoră a noastră, a românilor, pentru ce facem din orașul acum întru totul (și) al nostru. Până azi am făcut destule lucruri bune, dar și prea multe prostii.
Una fiind că ne-am subminat continuu destinul nostru european trăgând cu ochiul spre Vatra Românească și Noua Dreaptă cu naționalisme troglodite, stupide și meschine. Ar trebui să hotărâm odată pentru totdeauna ce vrem – să devenim oraș de nivel mondial sau să ne întoarcem la grotă”.
