NEWS ALERT. Primarul Nelu Popa a bătut cu bestialitate un angajat al firmei de Internet! Chiar în biroul din Primăria Reșița! [VIDEO]

Nelu Popa a făcut-o lată! Edilul-șef al Reșiței a întrecut orice limită, călcându-l efectiv în picioare pe un angajat al firmei de Internet care are relații contractuale cu Primăria Reșița, firmă despre care se spune că era apropiată de fostul primar, Mihai Stepanescu!

Comportamentul total nepotrivit al lui Nelu Popa a fost intens bârfit pe la colțuri încă din a doua zi în care s-a instalat în fotoliul de primar. Acesta a fost auzit aproape zilnic răcnind și înjurând pe holurile și prin birourile Primăriei, luându-i la rost de la primul până la ultimul angajat. Cei mai mulți i-au înghițit înjurăturile, alții l-au înfruntat, dar nimeni nu credea că se va ajunge la violență extremă din partea primarului. Zilele trecute, povestesc unii martori, un pensionar venit la Primăria Reșița pentru a-i reproșa faptul că i-a tăiat subvențiile pentru transportul în comun, l-a scuipat pe edil direct în frunte, taxând astfel ironia afișată de Popa. Doar intervenția polițistului local din hol a făcut ca pensionarul să nu fie scos în șuturi de primarul Reșiței!

Astăzi însă, lucrurile au luat-o cu adevărat razna! Nimeni și nimic nu l-a mai putut împiedica pe Nelu Popa să bată la propriu pe cineva. Chiar în biroul de primar! Cornel Ciontu, reprezentantul firmei Avolo, cea care asigură servicii de Internet în Primăria Reșița, a fost chemat pentru a renegocia contractul cu municipalitatea. Primarul Popa și-a ieșit însă din minți când omul i-a spus că habar n-are de serviciile de telefonie. Înjurat ca la ușa cortului, omul i-a explicat primarului că nu are cum să discute în astfel de condiții. Nelu Popa, orbit de furie, s-a năpustit atunci asupra lui și l-a luat într-o serie de pumni și picioare. „A ieșit pe hol devastat, cu cămașa ruptă, plin de sânge, cu alunițele de pe gât rupte, cu urme de violență! A dat în el cu pumnii și picioarele. Băiatul căzuse pe jos! I-au sărit ochelarii, i-au și rămas pe jos, în primărie. Noroc că s-a băgat un consilier sau ce era când băiatul era căzut pe jos. L-a tras pe primar, că altfel putea fi mai rău. La urmă i-a aruncat niște șervețele să se șteargă și a plecat din Primărie!”, a povestit un martor ocular pentru expressdebanat.ro.

Cornel Ciontu, managerul Avolo, a sunat imediat la 112 și a reclamat agresiunea. Mai mult, s-a dus glonț la spital și la medicul legist, astfel că, foarte probabil, primarul Nelu Popa se va alege cu dosar penal. Poliția din Caraș-Severin încearcă deocamdată să-l protejeze pe primarul Popa, limitându-se la a spune doar că: „Am fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat. Facem cercetări pentru a lămuri cauza. S-a depus plângere la Poliția Municipiului Reșița de un bărbat care spune că a fost agresat”.

 UPDATE, 0ra 14.38

Primarul Nelu Popa a anunțat o conferință de presă pentru ora 15.00. În cercurile liberalilor se vorbește deja despre demisia primarului Reșiței!

UPDATE, Ora 14.43

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Reșiței neagă acuzațiile ce i se aduc. „Văd că așa scrieți voi în Express. Scrieți prostii ca de obicei, dar nu-i nicio problemă. Fac o conferință de presă acuma la 3, dar nu cred că mai are rost să veniți că voi ați scris deja. Voi știți deja ce trebuie să scrieți. «Primarul Nelu Popa a bătut cu bestialitate un angajat al firmei de Internet!» Cum să scrii așa ceva în ziar?! Nu, nu e adevărat!”.

UPDATE, Ora 15.30

În cadrul conferinței de presă care este în plină desfășurare, primarul Nelu Popa a afirmat că nu renunță la funcție. „Nu îmi dau demisia. Sabia într-o mână și toporul în alta. Nu-mi dau demisia! Lupt cu caracatița din Primăria Reșița! Caracatița cu 7 capete!”.

UPDATE, Ora 16.00

Nelu Popa a recunoscut că discuția cu reprezentantul firmei de internet s-a purtat pe un ton mai ridicat și asta deoarece astăzi s-au văzut deja pentru a treia oară. Primarul a fost foarte nemulțumit de atitudinea lui Ciontu care ar fi refuzat să îi prezinte contractele cu Primăria. Cu alte cuvinte, ar cam fi făcut pe prostul. „La întâlnirea de astăzi, la care au participat și doi consilieri ai mei Cosmin Teodorescu și Andrei Furnică, întâlnirea s-a desfășurat în sala de ședințe de sus a Primăriei, într-un spațiu public. Am constatat că a venit din nou fără documente. L-am rugat să ne aplecăm un pic asupra plăților pe care le-am făcut, asupra contractelor, dacă sunt 10 contracte cu Europe C&C și alte 5 cu Avolo. Pe Europe C&C, în perioada ianuarie până în 2 august, am plătit 125.000 de lei și pe Avolo, 110.00 de lei. Doar din aceste două situații rezultă că au fost făcute plăți care depășesc 60.000 de euro în această perioadă, pentru servicii de internet și telefonie. Bineînțeles că am auzit același lucru, că datele noastre nu sunt corecte, nu sunt complete, că nu avem toate anexele la contract. Într-adevăr, am avut o discuție puțin mai alertă, pe un ton poate mai ridicat și am spus că în condițiile astea aș vrea să știu dacă își menține ideea din întâlnirile anterioare de a rezilia contractele, pentru că suntem gata să o facem. Mi-a spus că da, oricum nu se poate discuta cu noi, a trântit scaunul, mi-a spus că așteaptă un protocol semnat din partea noastră pe care îl va semna. A trântit ușa și a plecat. Asta este tot. Lucru care poate fi confirmat de colegii mei de față, dânsul a intrat, a ieșit din primărie, nu a avut nicio problemă, nu-mi explic de unde până unde aceste acuzații. Probabil se datoresc faptului că eu am o faimă de om coleric și poate cineva încearcă să accelereze pe această temă. Vreau să vă spun cu fermitate că dacă interesul Primăriei cere ca să am un ton mai alert, îl voi avea. Nu voi fi niciodată un mielușel sau un motănel. De atins, nu ating pe nimeni decât eventual cu o floare”, a explicat primarul Nelu Popa incidentul apărut în presă.

YouTube video

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/