vineri, martie 29, 2024
AcasăImobiliareMinistrul Culturii vrea exproprierea clădirilor monument lăsate în paragină

Ministrul Culturii vrea exproprierea clădirilor monument lăsate în paragină

Date:

De la același autor...

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat într-un interviu că e posibilă exproprierea clădirilor monument lăsate în paragină de proprietari, mai ales că legea permite acest lucru.

„Legea monumentelor istorice, prevede că în vederea salvării monumentelor de la distrugere și degradare poate fi inițiată exproprierea pe cauză de utilitate publică. Au existat inițiative în acest sens, însă trebuie să menționez că legislația în domeniu este incompletă și nu s-a aplicat niciodată această măsură până acum”, sspune Alexandrescu pentru Hotnews.

Ministrul a numit un grup de lucru care a demarat proiectul unui nou Cod al Patrimoniului Național, care va avea în vedere inclusiv sancțiunile pe care statul trebuie să le aplice în cazul în care constată că proprietarii de monumente istorice nu-și respectă obligația de patrimoniu.

Legea acum în vigoare, prezintă dificultăți sau o interpretare neunitară, potrivit lui Alexandrescu.

„Acesta este unul din motivele pentru care este necesară promovarea unui nou Cod al patrimoniului, că să nu existe niciun fel de dificultate în aplicarea acestor sancțiuni. Pe de altă parte, în abordarea Ministerului Culturii, suntem foarte sensibili la faptul că trebuie și un program de asistare și încurajare a proprietarilor de imobile cu valoare istorică, că ei să poată financiar, logistic și administrativ să întrețină monumentul istoric. Este deci foarte important că același Cod al patrimoniului să reglementeze programe financiare și un sistem fiscal de încurajare a conservării și a punerii în valoare a monumentelor istorice”, explică Vlad Alexandrescu.

Noul Cod Fiscal a eliminat scutirile de taxe pentru proprietarii de monumente istorice, a căror întreținere e extrem de costisitoare. E drept, foarte multe sunt lăsate în paragină până la prăbușire de unii proprietari, care sunt interesați de fapt doar de terenul pe care se află acestea, de multe ori foarte bine poziționat și, ca atare, foarte scump, care permite dezvoltarea altor proiecte foarte profitabile, dar care șterg istoria unor orașe.

Bine întreținute însă, proprietățile monumet istoric sunt valoroase. Recent, pe piață au fost puse la vânzare două dintre clădirile importante ale Capitalei, ambele foarte bine întreținute, Vila Vintilă Brătianu, pentru care se cer 3,9 milioane de euro și vila Edgar Mavrocordat, fostul sediu al Ambasadei SUA, evaluat la 7,5 milioane euro.

Din păcate, pentru fiecare clădire monument bine întreținută din București sau restul țării sunt alte zeci ignorate de proprietari, fie companii de stat sau private, fie persoane fizice.

Auto

Hyundai Tucson 2024 primește un facelift major la interior

Hyundai a anunțat detalii despre noul Tucson 2025. Designul exterior și interior al modelului se potrivește cu varianta globală, dar există câteva îmbunătățiri...

Lamborghini: Logo Nou, dar familiar

Lamborghini, faimosul producător italian de mașini super-sport, a anunțat recent o actualizare discretă a logo-ului său emblematic. Această schimbare subtilă va fi vizibilă...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.