duminică, mai 5, 2024
Recrutare IQool
AcasăLifeStyleA încetat din viață scriitorul Augustin Buzura (1938-2017)

A încetat din viață scriitorul Augustin Buzura (1938-2017)

Muzeul Național al Literaturii Române se alătură tuturor celor care deplâng dispariția celui care a fost Augustin Buzura. Acesta a plecat dintre noi luni, 10 iulie 2017, la vârsta de 78 de ani. 

Important scriitor, a cărui iubire pentru literatură a fost mai puternică decât cea pentru Medicină, Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința, județul Maramureș. A urmat liceul în orașul Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie.

A fost redactor, secretar general de redacție, redactor-șef al revistei „Tribuna” din Cluj, la care a publicat pentru prima dată în 1960. A debutat editorial cu volumul de povestiri Capul Bunei Speranțe (1963). S-a dedicat în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă recunoaștere din partea criticii și a publicului. Augustin Buzura a tradus din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă.

A publicat articole, eseuri, interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. A scris și scenarii de film. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 a condus Institutul Cultural Român.

Membru titular al Academiei Române din martie 1992, Augustin Buzura a continuat tematica romancierilor din „obsedantul deceniu”, având la dispoziție informații variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog.

Poate și din această cauză, romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază. „Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare. Pierderea lui e uriașă pentru literatura noastră”, a spus acad. Eugen Simion.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

RELATED ARTICLES

Most Popular