Evenimentele săptămânii
Înapoi
In memoriam Sir Neville Marriner la 'Poveștile de succes ale muzicii' - 9 și 16 octombrie

Sunt întâlniri pe care nu le poţi avea decât o singură dată în viaţă. Acele întâlniri a căror esenţă, oricât de persuasiv şi de detaliat ai descrie-o, scapă limbajului. Pentru că aura lor este rezultanta unor emoţii, unor stări speciale, a unor gesturi minimale poate, priviri, înţelesuri... Poate că doar beţia înălţimilor sau profunzimea adâncurilor, trăite pe viu, pot egala sentimentul copleşitor de a te afla în imediata apropiere a unei "legende vii", după cum ar suna caracterizarea cea mai scurtă şi cea mai şablonizată a unei personalităţi de nivelului dirijorului Neville Marriner. Sunt acele întâlniri pe care le aştepţi, trec ca prin minune, dar te marchează pentru tot restul existenţei.
În această categorie pot include întrevederea de aproximativ 20 de minute pe care mi-a acordat-o Sir Neville Marriner, dirijorul care - cel puţin în percepţia mea - deşi a lucrat pentru perioade semnificative de timp cu ansambluri precum Orchestra de Cameră din Los Angeles, Orchestra din Minnesota sau Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Stuttgart, se confundă cu formaţia pe care a înfiinţat-o, a dirijat-o timp de decenii iar acum o conduce din poziţia de Preşedinte de onoare - Academia St. Martin in the Fields. Această impresie, a întregului Sir Neville Marriner - Academia St. Martin in the Fields, este accentuată cu siguranţă de numărul impresionant de înregistrări realizate împreună, ce i-a determinat pe critici să vorbească despre dirijorul britanic şi despre orchestra sa ca despre cei mai prolifici muzicieni în materie de imprimări.
Născut în anul 1924 la Lincoln, oraşul în care a văzut lumina zilei un al simbol al muzicii engleze - compozitorul William Byrd -, în comitatul Lincolshire, Neville Marriner a studiat la Londra şi la Paris. După război, când a luptat în armata britanică, a început să-şi construiască o carieră ca violonist de Cvartetul de coarde Martin, Ansamblul Jacobin şi în formaţia London Mozart Players, în paralel cu postul de membru al Orchestrei Simfonice din Londra. Experienţa de violonist în orchestră şi concertele susţinute sub bagheta unor dirijori precum Arturo Toscanini, Wilhelm Furtwangler şi Herbert von Karajan, l-au pregătit pentru realizarea vieţii sale - Academia St. Martin in the Fields.
În emisiunea Poveştile de succes ale muzicii, duminică 9 şi 16 octombrie, de la ora 10.00, vă invit să (re)ascultaţi dialogul pe care l-am purtat cu maestrul Marriner pe parcursul Festivalului Beethoven de la Bonn, din octombrie 2010, completat cu înregistrările regretatului dirijor.