loader
Foto

IN MEMORIAM Mircea Anca: TVR 2 difuzează „Părinții teribili”

Actor al TNB, Mircea Anca a colaborat cu o serie lungă de regizori, printre care Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Lucian Pintilie sau Dan Pița. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte vineri, la ora 10:00.

 

Mircea Anca, actorul și regizorul de teatru, s-a stins din viață după o îndelungată luptă cu boala, sâmbătă, 28 noiembrie.

5 ani s-a luptat cu boala. Cu demnitate, fără să ceară nimic. În plină viață, în plină carieră, fericit alaturi de o familie frumoasă, de colegi, de studenții pe care i-a format.

Oamenii au aflat și au încercat să îl ajute. Fiecare cum a putut și cum s-a priceput. Părea că după transplantul de măduvă e mai bine. Că a apărut speranța. Își dorea să lucreze, să revină în teatru. A repetat acasă, fără să fie împiedicat de masca pe care trebuia să o poarte din cauza imunității scăzute. Dar... a pierdut.

Actorii dăruiți pot fi orice pe scenă. Pot fi eroi, pot fi regi peste o mie de ținuturi, pot învia suflete și pot zdrobi dușmanul cel mai aprig. Dar cortina cade peste aplauze și actorul rămâne un om despre care noi, cei din sală, nu știm nimic. Nu știm ce îl doare, nu știm ce îl frământă, nu știm ce îl omoară.

Nimeni nu știe de unde vine răul și cum alege oamenii pe care să îi doboare. În boală, în moarte, în accident, nu există nici răspunsuri, nici logică. Nu cred că Dumnezeu organizează spectacole în ceruri. Nici concerte rock. Nici într-un Dumnezeu care aduce durere și neputință nu cred. Nu știu ce mână ne alege, nu știu de ce pleacă atât de mulți oameni frumoși. Dar cred că divinitatea, oricum se numește ea pentru fiecare dintre noi, e în har, e în amintire, e în emoție, în puterea de a zâmbi unui moment frumos pe care cineva l-a dăruit, cândva.

Rămas bun, Mircea Anca!”

"Te am și acum în fața ochilor, ca atunci când veneai neobosit în anii mei de studenție la școala târgumureșeană de teatru: un bărbat îndrăgostit, învăluit în mister, un om discret și distins deopotrivă. Orbit de iubire pentru Iuliana Moise, soția ta, dar atent la tot și la toate, la fiecare viitor coleg",  povesteşte actorul Demeter Andras.

***

Casa de Producţie TVR vă invită să păstraţi un moment de aducere aminte vineri, la ora 10.00, pe TVR 2.

***

Părinţii teribili

de Jean Cocteau

Traducerea Nicolae Carandino

un spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național București

Direcția de scenă: Andreea Vulpe

***

În distribuție: Carmen Stănescu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Tatiana Constantin, Mircea Anca.

Scenograf Constantin Russu; Costume Mona Massaci; Ilustrația muzicală: Alexandru Preda

Echipa Tv

Director de producție Viorel Suciu; Scenografia TV Ruxandra Bârsan; Sunetul Traian Banu, Ștefan Gheorghiu; Montajul Constantin Marciuc, Daniel Niță; Regia de montaj Emilia Andreescu; Director de imagine Beatrice Druga

Regia și adaptarea TV Constantin Dicu

 

18:55 E vremea ta!

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori: Laurenţiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache

Producători: Raluca Brumariu

19:05 Hudson şi Rex

Serial * Hudson şi Rex (Hudson & Rex-Canada, 2019-2023)

*Episodul 8

Regia: Felipe Rodriguez, Alison Reid

Cu: John Reardon, Mayko Nguyen, Kevin Hanchard, Justin Kelly

*Serial poliţist, aventuri. Detectivul Charlie Hudson se întoarce în oraşul său natal din Canada, St John's, unde îşi face un prieten de nădejde: câinele poliţist Rex, a cărui soartă era neclară după moartea fostei sale partenere, ucisă de un infractor periculos. De-a lungul investigaţiilor, Hudson se poate bizui pe sprijinul colegilor săi criminalişti şi pe Donovan, şeful departamentului de poliţie, dar niciun caz nu poate fi rezolvat fără inteligenţa şi "nasul" imbatabil ale simpaticului Rex.

Redactori: Corina Feleagă, Laura Bălan, Bogdan Stănescu, Anca Radu, Gabriela Onea

 
Cassian Maria Spiridon:

În emisiunea "Mic Dejun cu un Campion" de sâmbătă, 18 mai, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura Cassian îl va avea invitat pe Cassian Maria ...

Un teatru ca o bijuterie și secretul mâncării «cocă-n teacă», la „Istorii de bun gust”

Joi, 16 mai, de la ora 21:00, într-o nouă ediție a „Istoriilor de bun gust”, emisiunea de antropologie culinară difuzată pe TVR2, Camelia Moise ...

Provocări muzicale la ”Drag de România mea!”

Duminică, 19 mai, de la ora 15.00, la TVR 2 avem întâlnire cu muzica uşoară şi cu folclorul autentic într-o nouă confruntare plină de emoţii, ...

 

#tvr2