Lucian Bălan s-a sinucis. A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua 1986. "Să vedeţi ce frumos se va vorbi de mine când o să mor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bălan s-a sinucis. Fostul mare jucător al Stelei a fost titular în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, de la Sevilla. El a mai vrut să se sinucidă o dată, în 2010.

Lucian Bălan (56 de ani) s-a sinucis joi după-amiază. Fost jucător la Steaua, Lucian Bălan avea în palmares Cupa Campionilor Europeni din 1986 şi Supercupa Europei din 1987.

Lucian Bălan a jucat pe postul de mijlocaş pentru echipele FC Baia Mare (1978-1985), Steaua (1985-1989), Antwerp Beerschot(1989-1990), Real Murcia (1989-1990) şi Steaua (1990-1991). Are 294 de meciuri şi 23 de goluri în Divizia A şi o selecţie pentru naţionala României. 

După ce s-a retras din activitate, a fost antrenor în mai multe rânduri la centrul de copii şi juniori de la FC Baia Mare şi a îndeplinit pentru o perioadă şi funcţia de observator. 

Lucian Bălan suferise în luna octombrie un accident vascular cerebral şi îşi pierduse şi mama. Din păcate, el căzuse în ultimii ani în patima alcoolului. 

Biletul de adio lăsat de Lucian Bălan

"Nu am cuvinte. El rămăsese singur pe lume. A fost colegul meu de cameră. Jocurile de noroc erau viciul lui şi lumea i-a întors spatele. Mulţi au încercat să îl ajute, precum Marcel Puşcaş şi Victor Piţurcă, dar nu a fost suficient. El stătea cu mama lui şi nu mai avea casă. Merita ca cineva să îi dea o garsonieră în Bucureşti şi ceva de muncă"", a spus Helmuth Duckadam, fostul său coechipier.

Reacţiile foştilor colegi de la Steaua după sinuciderea lui Lucian Bălan

 "Politicienii puteau să-şi taie o excursie la Monaco şi să ne dea o rentă"

Într-un interviu acordat Adevărul în august 2014, Lucian Bălan era nemulţumit că nu primeşte o rentă viageră: "Renta viageră s-a transformat în indemnizaţie de merit, şi o iau doar doi oameni: Duckadam şi Majearu. Ni s-a spus de la MTS că s-a schimbat legea şi că trebuie să aducem un certificat medical ca să primim indemnizaţia respectivă. Adică eu, Lucian Bălan, trebuie să fiu invalid sau cu un picior în groapă. Vă daţi seama ce mare efort era efort pentru politicienii români? Ar fi trebuit să-şi taie ei o excursie la Monaco..."

"Să vedeţi ce cuvinte frumoase se vor spune despre mine când o să mor"

"Am fost 20 de oameni la Sevilla, nu mai mulţi, 16 jucători plus antrenorii. Ar fi sărăcit ţara dacă dădeau la 20 de oameni câţiva bani pe lună? Politicienii îşi amintesc şi ei în preajma zilei de 7 mai şi mai spun câteva cuvinte de noi, după care uitare... O să-şi mai amintească de mine când o să mor, şi-aşa am fost aproape de două ori. Să vedeţi atunci ce cuvinte frumoase se vor spune despre mine...", spunea Lucian Bălan în interviul acordat Adevărul. 

Ascensiunea şi decăderea lui Lucian Bălan

1985 - ajunge la Steaua de la FC Baia Mare
1986 - câştigă Cupa Campionilor Europeni cu Steaua
1987 - câştigă şi Supercupa Europei cu Steaua
1989 - se transferă în Belgia, la Beerschot
1990 - pleacă din Belgia în Spania, la Real Murcia, în Liga a II-a
1991 - renunţă la cariera de jucător şi se apucă de antrenorat
1994 - renunţă şi la antrenorat, ultima dată fiind pe banca lui FC Baia Mare
1997 - se angajează ca taximetrist în Baia Mare
1999 - devine redactor sportiv la Radio Contact
2004 - devine angajat la televiziunea Orizont TV în Baia Mare
2008 - soţia divorţează de el, acuzându-l că pierde banii la jocurile de noroc
2010 - e angajat la Centrul de copii şi juniori al Stelei, dar e dat afară după două luni, fiind acuzat că vine băut la stadion
2010 - cu datorii de sute de milioane de lei vechi, fiind acuzat că a căzut în patima alcoolului şi a jocurilor de noroc, încearcă să se sinucidă

2011- a fost angajat şi apoi dat afară de la Concordia Chiajna. 

2012 - a devenit obervator de joc, la copii şi la eşaloanele inferioare, dar veniturile erau sub 400 de lei pe lună din această activitate. 

2014 - şi-a pierdut funcţia de observator, pentru că nu a avut bani să vină la Bucureşti de la Baia Mare, conform spuselor sale, pentru a da examen..

2014 - a lucrat la FC Baia Mare, la centrul de copii şi juniori. 

Echipa Stelei de la sfârşitul anilor 80. Lucian Bălan este pe rândul de jos (al doilea din stânga), între Majearu şi Tudorel Stoica. 

steaua 1987
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite